Raptul de la 1940 nu doar a dezmembrat teritoriul României, acest act barbar a despărțit și mii de familii
care au fost luate prin surprindere de desfășurarea rapidă a evenimentelor. Mii
de familii s-au trezit dimineața fiind despărțite de noua graniță. Fiind puși
în fața unui fapt împlinit, mulți au încercat să se reunească cu familiile
trecând hotarul în mod legal sau ilegal.
Totodată, românii basarabeni cunoșteau din
prima sursă, de la refugiații din Imperiul Roșu, adevărul despre „raiul”
bolșevic.
Românii din Basarabia și Bucovina știau deja care sunt politicile aplicate de sovietici, cum ar
fi colectivizarea forțată de la începutul anilor 30-ci, foametea care a făcut ravagii
în Ucraina sovietică și RASS Moldovenească,
deportările care au generat și un exod masiv de populație - fuga peste
Nistru sau în România. Familiile refugiaților transnistreni erau împușcați cu
mitralierele de-a lungul râului Nistru.
Astfel, fără a aștepta „raiul” bolșevic promis de noile autorități, în
încercarea de a-și salva viața, mii de
români au trecut granița pentru a se refugia în România. La începutul
anului 1941, autoritățile sovietice au pus la cale o provocare. NKVD-ul a lansat zvonuri potrivit cărora
sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. La 1 aprilie 1941, un
grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului, Bucovina, purtând
în față un steag alb (astfel demonstrând intențiile pașnice) și însemne
religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică și
s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3
km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce
coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitralierele.
În acea zi tragică pentru istoria neamului nostru, aproximativ 7 mii de români au fost ucişi cu
bestialitate de sovietici. Potrivit martorilor, răniţii au fost hăcuiţi de
cavalerie cu săbiile şi apoi îngropaţi, mulți fiind încă vii, în gropi comune.
După masacru, unii răniți au fost legați de cozile cailor și târâți până la gropile
comune săpate din timp și fiind îngropați acolo: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morți sau
muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până
toți și-au dat ultima suflare.
Ziua de 1 aprilie ar trebui să fie declarată Zi de doliu național pe ambele
maluri ale Prutului.
Numai cunoscându-ne istoria vom ști cum să evităm greșeli ale trecutului,
dar și cum să ne construim viitorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu