Postări populare

miercuri, 17 august 2016

De ce Dorin Chirtoacă?

sursă foto: www.zdg.md


În ultima perioadă urmărim o campanie fără precedent de denigrare a primarului general al municipiului Chişinău. Tot ce face Dorin Chirtoacă împreună cu echipa este blamat, denigrat, criticat. Chiar și dacă ar curge lapte cu miere în Bâc oricum se vor găsi și dintre cei care vor susține că laptele și mierea nu sunt autentice. Frustrarea unora este că Dorin Chirtoacă împreună cu echipa Partidului Liberal a reuşit de trei ori să-i convingă pe alegători să le încredinţeze capitala. O pierdere grea, greu de acceptat pentru unii.
Văzând că nu pot câştiga în competiţii electorale corecte, iar încercările de a-l demite pe primarul liberal nu s-au soldat niciodată cu succes, au iniţiat o campanie de discreditare a edilului. Îl calomniază pentru toate câte face sau nu face cei care vor să-i ia locul. Ce să mai facă aceşti măscărici care primesc solde anume pentru a-l discredita pe primarul liberal? Să scrie despre străzile reparate, despre faptul că la Gara Feroviară nu mai plutesc maşinile atunci când plouă, amintind şi despre monumentul în memoria celor care au fost deportaţi, despre Valea Morilor, care a devenit, în sfârşit, o oază de frumuseţe în capitală? Sau să-i rugăm să își amintească de perioada de până la implementarea geotuburilor când, în marea partea a capitalei, în dependență de viteza și puterea vântului, mirosul de pe platformele de prelucrare a nămolului era imposibil de suportat.
Poate vor să-i informeze pe cetăţeni că blocurile şi clădirile publice din Chişinău vor fi reabilitate, explicându-le că aceasta este o şansă unică pentru locuitorii capitalei, iar astfel Chișinăul va arăta mai frumos și oamenii vor plăti mai puțin pentru căldură graţie străduinţelor echipei de la Primărie şi Primarului general?
Sunt unii bloggeri, jurnalişti care susţin că sunt liberi, dar totuşi critică numai activitatea primarului general, alți demnitari parcă nici nu ar exista în Republica Moldova. În Chişinău, în ultima perioadă, miroase urât numai de la peniţa lor murdară. Ei preferă să le creeze o imagine imaculată unor pseudovalori ca Șor, Năstase, Dodon, Usatâi. Oare chiar așa lideri își doresc?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu