Postări populare

duminică, 23 aprilie 2017

Pentru toți cei care tot căuta nod în papură...



Cataclismul natural nu s-a epuizat atât timp cât mai durează lichidarea consecințelor. E vorba de câteva luni sau chiar de un an și nu de câteva zile, așa cum cred unii,  pentru că baghetă magică nu există. Potrivit unora dezastrul din oraș e doar problema primarului și a Partidului Liberal. Primăvara aceasta natura ne-a pus la grea încercare, lucru ce a trezit la viață așa-numitul pluton de canapea, un termen apărut după maidanul ucrainean care îi caracteriza laconic pe cei care erau activi pe rețelele de socializare și mai puțin în viața de zi cu zi. Și în Republica Moldova acești pretinși activiști civici sau bloggeri și vloggeri n-au putut pierde ocazia de a arata lumii întregi cât de deștepți sunt ei și cât de neputincioase și nepregătite sunt autoritățile.
Au apărut cu duiumul comentarii, articole și video materiale despre cât de prost a gestionat situația Primarul general, sau că Eliferii Haruţa este un incompetent, sau că aceștia nici n-au auzit în viața lor de silvicultură urbană sau de managementul copacilor urbani.
Au fost aduse drept exemplu pagini web ale orașelor de frunte din lume și au încercat să creeze impresia că autoritățile locale au la dispoziția lor tot de ce au nevoie și doar declară că vor să fie europene, dar în realitate sabotează acest lucru cu rea-voință sau din lipsă de competențe.
Nimeni însă dintre acești pretinși experți nu vrea sa părăsească fotoliile comode în domenii bine plătite și să participe la multiplele concursuri anunțate de municipalitate. Să înceapă de la zero și sa-și facă o carieră în APL realizând schimbarea de jos în sus. Ei preferă să rămână în funcții bine plătite, să critice și să arate cu degetul spre autorități, iar din când în când să mai cumuleze la unele partide funcții de PR sau să organizeze referendumuri, chipurile, din numele poporului dar cu resurse și sprijin de la partide.
Ei nu acceptă să vină în funcții publice care nu sunt bine plătite, ci se văd din start în funcții de conducere. Așa văd ei respectarea principiului meritocrației. De ce, de exemplu, când a fost anunțat concursul pentru ocuparea funcției de șef de Direcție  generală educație, tineret și sport al municipiului nu a participat nimeni dintre cei care tot critică autoritățile? Primarul general a fost învinuit de favoritism dar niciunul dintre criticii de pe rețelele de socializare n-a depus dosarul pentru angajare. E mai ușor să critici decât să îți asumi niște responsabilități, nu-i așa? Ați afirmat că concursul va fi trucat, dar nu v-ați obosit să depuneți dosarul ca, eventual după, să veniți cu vreo probă în acest sens.  O fi  departe fotoliul vostru de sediul DGETS a CM Chișinău? Sau poate v-a speriat responsabilitatea pe care trebuia să v-o asumați, ținând cont de multiplele probleme prin care trece învățământul de astăzi: finanțare modestă, lipsa de cadre,  problema corupției, a asociațiilor părintești și multe altele?
Nimănui nu-i este convenabil să vorbească despre faptul că majoritatea structurilor municipale activează cu resurse modeste, cu puține cadre și echipament neadecvat. Din cauza deficitului bugetar toți sunt nevoiți sa economisească la maxim, practic la toate capitolele. Iar pentru a implementa silvicultura urbană e necesar nu doar de a avea această intenție, dar și de un buget adecvat, specialiști, utilaje, muncitori, ș.a.  Să nu uităm că din necesarul de circa 3000 de muncitori la spatii verzi, în prezent sunt angajați doar 300 de oameni, majoritatea veniți din suburbiile capitalei.

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Mulțumim silvicultorilor pentru promptitudine și sufletul lor mare



Stimați prieteni, în momente de cumpănă trebuie să dăm dovadă de solidaritate. Zilele acestea mai multe echipe de silvicultori au venit în ajutorul oamenilor care au avut de suferit în urma intemperiilor naturii. Le mulțumesc colegilor pentru că dau dovadă de promptitudine și înțelegere, adevărați oameni cu suflet mare. Sunt mândru de faptul că sute de silvicultori sunt implicați în lichidarea consecințelor calamităților naturale în toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv în Chișinău.
Numai în Chișinău, cu ajutorul Agenției Moldsilva, în curțile de bloc au fost implicate 7 echipe a câte 4 persoane cu utilaje de tăiat arbori care au înlăturat consecințele intemperiilor din zilele precedente.

S-a lucrat în sectoarele:

Botanica
cartierul Grenoble- Cuza Voda-Dacia-Traian
cartierul Trandafirilor-Decebal-Dacia
Centru
cartierul Miorița-Asachi-Docuceaev-Hâncești
Buiucani
cartierul Calea Ieșilor-Ion Creangă-Alba Iulia-Pelivan
cartierul Vasile Lupu-Alexandrescu-Coca-Belinscki-Ion Creangă
Râşcani
cartierul Russo-Braniștii-Râșcanu- Vladimirescu
cartierul Albișoara-Pușkin-Coșbuc-Ismail

Mulțumim tuturor celor ce s-au implicat și au dat dovadă de compasiune pentru cei care au avut de suferit.





Din păcate, singurul lucru de care au crezut că sunt în stare unii a fost să-i critice pe cei care muncesc, inclusiv pe primarul general Dorin Chirtoacă. Ne pare sincer rău că unii nu vor să înțeleagă că o asemenea calamitate nu a putut fi prevenită de nimeni, iar consecințele nu pot fi înlăturate într-o zi, două. Majoritatea arborilor căzuți au fost verzi, povara zăpezii a fost prea mare pentru ei (deja înfrunziți sau înfloriți).  Să criticăm e ușor, să punem umărul e mai complicat. Un asemenea dezastru ar trebui să ne unească, să ne facă să uităm de ură și de frustrări. Să fim oameni.