Postări populare

miercuri, 30 noiembrie 2016

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani Neam Românesc!



Ziua de 1 decembrie 1918 încununează lupta tuturor românilor pentru unitate națională. Era firesc ca națiunea română să trăiască într-un stat, iar la temelia României Mari nu a stat victoria în vreun război, ci dorința poporului de fi împreună. Lupta românilor a început încă în 1600, când Mihai Viteazul a reușit Unirea țărilor române și a continuat în 1859, sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, prin realizarea Unirii Principatelor Române (Mica Unire). Abilitățile predecesorilor noștri de a crea premise pentru Marea Unire de la 1918 ne dau convingerea că suntem un popor de oameni vrednici, luptători, apărători ai pământului strămoșesc, ai tot ce înseamnă românesc. Sentimentul de a fi român în Basarabia este și mai puternic de 1 decembrie. În speranța că vom uita cine suntem și de unde venim, de-a lungul secolelor, românii din stânga Prutului au tot fost puși la grele încercări. Totuși, băștinașii au reușit să-și păstreze identitatea, credința și limba română. Acest lucru îl datorăm strămoșilor care, cu siguranță, ne-au transmis din generație în generație dragostea pentru tot ce este sfânt pentru poporul nostru. România este astăzi un exemplu de bunăstare, prosperitate și luptă împotriva corupției. Jumătate dintre grădinițele din Republica Moldova au fost renovate cu ajutorul banilor oferiți de frații noștri de peste Prut. Atunci când Republica Moldova are nevoie de ajutor, România este prima care ne oferă sprijin. Din an în an crește semnificativ numărul celor care conștientizează că suntem un  singur neam și avem aceeași limbă. În aceste condiții, cu ajutorul bunului Dumnezeu, în 2018  avem toate șansele să fim din nou împreună într-un stat unitar. La Mulți Ani, Națiune!

vineri, 28 octombrie 2016

Ce va predomina pe 30 octombrie - rațiunea, dragostea de neam sau fobiile și necunoașterea?




Prejudecățile noastre ne pot juca festa. De-a lungul istoriei am tot suferit de pe urma Rusiei, excepție nu sunt nici anii de după independență.  Războiul  de pe Nistru,  jertfe umane, pierderi materiale și teritoriale. Crearea unui focar permanent de război prin susținerea și finanțarea unui regim separatist în Transnistria. Sugrumarea economică a RM prin impunerea unor condiții draconice la livrarea resurselor energetice, inclusiv prin tarifele exorbitante la gazele naturale. Impunerea unor embargouri economice la mai multe produse moldovenești: vinuri, legume și fructe,  produse lactate, carne. Susținerea directă a unor partide politice proruse de la Chișinău. Promovarea unei propagande agresive prin intermediul mass-media de la noi, cea mai multă rămânând a fi în limba rusă. 
Menținerea trupelor Federației Ruse în stânga Nistrului a transformat această regiune într-un focar al instabilității, din această cauză marii investitori ocolesc acest petic de pământ.
Prejudecățile formate în laboratoarele NKVD-iste și implementate în perioada sovietică dau „roade” și acum, după 25 de ani de independență. Nu întâmplător Dodon a lansat în campania electorală o minciună sovietică privind jandarmul român.  Această minciună încă mai este o sperietoare  pentru o parte dintre cei născuți și „educați” în perioada sovietică, dar și pentru unii cu studii care se tem că își vor pierde funcțiile de conducere în cazul în care ne vom Uni cu România.
În acești 25 de ani de independență am avut numai de suferit din cauza dorințelor expansioniste ale Rusiei. România însă ne-a susținut ori de câte ori a fost nevoie, iar nevoie a fost mereu.
Imediat după trecerea la grafia latină școlile din RM au primit manuale în limba română, de atunci și până în prezent zeci de mii de studenți au făcut studii în liceele și universitățile din România. În timpul crizei energetice din anii '90 guvernul român ne-a livrat energie electrică la prețuri minime pe piață. În ultimii ani, pe banii României au fost reparate circa 2/3 din instituțiile preșcolare din Republica Moldova, au fost dotate cu microbuze școlare sute de instituții preuniversitare. Pe bani românești sunt restaurate clădiri istorice, teatre și muzee.
În acest an, în plină criză economică am primit o mână de ajutor tot de la guvernul român. Știe cineva vreun caz măcar când ne-a ajutat Rusia?
Ce va predomina la 30 octombrie? Rațiunea, dragostea pentru neam sau prejudecățile, fobiile și necunoașterea?
Cehii și slovacii (două popoare diferite) au lansat un proiect de unificare pe care își propun să-l realizeze în 2018 conștientizând că unindu-se pot fi mai puternici.
Noi trebuie să luăm exemplu de la înaintașii noștri și să declanșăm procesul Unirii. În 1859 și 1918 românii au reușit sa realizeze Actul Unirii prin votul liber exprimat al poporului. Și în anii '90 românii din stânga Prutului au votat la Marile Adunări Naționale soarta lor de mai departe.
De alegerea din 30 octombrie va depinde soarta noastră. Vom intra în familia popoarelor europene sau vom reveni în pușcăria popoarelor care acum renasc cultul personalităților prin instalarea monumentelor lui Ivan cel Groaznic și Stalin! Revenim în țarcul în care pot fi distruse sute de mii de tone de produse alimentare în condițiile în care mii de oameni duc lipsa lor?  Oare chiar se dorește apropierea de țara care a tot scos securea războiului împotriva vecinilor săi: Georgia, Ucraina (Crimeea, Doneţk și Lugansk). Oare chiar mai sunt moldoveni care ar vota pentru un reprezentant al celor care sprijină separatismul în Georgia,  Ucraina și în Republica Moldova?
În Europa fără România nu avem cum să ajungem. Să fim Uniți pentru Unire! Să-l votăm pe Mihai Ghimpu!

duminică, 23 octombrie 2016

După război, mulți eroi



În această campanie electorală, la nenumăratele întâlniri cu alegătorii ne-am convins că Partidul Liberal și Mihai Ghimpu se bucură de susținerea cetățenilor. Tot mai mulți oameni conștientizează că Republica Moldova nu are viitor ca stat suveran și independent. Oamenii înțeleg și faptul că în cazul în care PL nu ar fi participat la guvernare, astăzi în Republica Moldova domnea haosul, iar Dodon și ceilalți tocători de bani veniți din Rusia prin off-shore aveau toate șansele să preia conducerea statului.
Din păcate și în această campanie se încearcă marginalizarea lui Mihai Ghimpu și a PL tocmai pentru că noi nu putem fi manipulați, șantajați, nu ne schimbăm viziunile în funcție de direcția din care bate vântul politicii regionale.
Ana Guțu a fost băgată în prezidențialele din această toamnă pentru a nu exista un candidat unic ce militează pentru Unire. Se dorește buimăcirea oamenilor și sustragerea a cât mai multe voturi de la Mihai Ghimpu, candidatul unionist veritabil. Câtă ipocrizie trebuie să aibă Guțu ca să îndemne toți cetățenii să se unească în condițiile în care ea nu a putut să facă același lucru măcar o singură dată, măcar într-un partid din care a făcut parte.  Poporul nostru nu scuipă acolo de unde a băut apă, iar pe trădători nu-i iartă, din aceste motive Guțu va deveni președinte când Republica Moldova se va uni cu Mozambique.
În societate a mai apărut o sperietoare – dezinformarea populației prin sondaje. Se încearcă acreditarea ideii că Mihai Ghimpu nu are șanse să treacă în turul doi al scrutinului și că toți unioniștii ar trebui să-și dea votul pentru Maia încă din primul tur. De unde atâta grijă, în condițiile în care Igor Dodon nu are de unde să acumuleze mai mult de 30% nici în al doilea tur de scrutin? Socialistul Dodon a declarat în cadrul unei conferințe că cei mai mari unioniști din Republica Moldova sunt Maia Sandu și Andrei Năstase. Oare această afirmație nu înseamnă că se încearcă dezbinarea forțelor unioniste de la noi?
Dacă despre furtul miliardelor din bănci ar fi atenționat și Maia, și Leancă, și Dodon, și alții, nu doar Mihai Ghimpu și PL, cu siguranță astăzi situația din domeniul bancar ar fi fost alta. Toți însă au tăcut, iar după război deja sunt mulți eroi.
 De fapt, se dorește marginalizarea Partidului Liberal și a lui Mihai Ghimpu prin obținerea unor rezultate cât mai modeste la aceste prezidențiale.
În Republica Moldova, datorită politicii lui Mihai Ghimpu și a Partidului Liberal, pentru prima oară avem posibilitatea să vorbim despre un candidat la funcția de președinte care își asumă Unirea cu Țara. Să-l  susținem pe Mihai Ghimpu, președintele care nu a trădat niciodată cauza națională și astfel vom face încă un pas spre realizarea visului nostru, al tuturor românilor – Reîntregirea Neamului.

joi, 13 octombrie 2016

La Mulți Ani, Chișinău!




Chișinăul are 580 de ani.  O istorie de mai bine de jumătate de mileniu cu bune și cu rele. Chişinăul este printre puţinele oraşe, al cărui nume, de-a lungul existenței, n-a suferit niciun fel de schimbare. Chişinăul este atestat documentar pentru prima dată la 1436, în calitate de localitate situată pe malurile râului Bâc. Din unele acte aflăm că de la începutul secolului al XVIII-lea Chişinăul este deja un târg.

În a doua jumătate a secolului XVIII, Chișinăul devine un oraş destul de mare, cu hală de piatră pentru negustori, cu vreo trei sute de case, cu câteva biserici, cu mai multe prăvălii, cârciume, dughene şi cu beciuri pentru mărfuri. În anii 1850-1870 arhitectul Alexandru Bernardazzi schimbă aspectul orașului proiectând străzi și cartiere, clădiri importante, construind apeductul din oraș.
În perioada 1877-1903, când Carl Schmidt a fost la cârma primăriei, în Chișinău apar o serie de edificii, au fost pavate străzi și trotuare. După Unirea din 1918, în Chișinău sunt deschise mai multe școli, teatre, biblioteci. Până în 1940 în orașul românesc Chișinău era chiar și tramvai. Războiul a distrus o mare parte a Chișinăului, noroc că centrul vechi, în mare parte, nu a fost incendiat.
Odată cu ocupaţia rusească, istoria Chişinăului ia o nouă întorsătură. S-au închis școli, s-au distrus biserici, au fost aduși mulți ruși pentru a rusifica nu doar capitala, dar și întreaga  provincie, numită Basarabia.
În scurta perioadă de după proclamarea independenței Republicii Moldova, Nicolae Costin și Dorin Chirtoacă sunt primarii care, prin realizările lor vor rămâne în istoria acestei urbe. La propunerea lui Nicolae Costin străzile municipiului Chișinău au primit nume cu caracter național, românesc, această tradiție fiind continuată și de către Dorin Chirtoacă. Nicolae Costin a contribuit la deschiderea bisericilor, liceelor și bibliotecilor românești din capitală. Au fost instalate și dezvelite busturile clasicilor limbii române pe Aleea Clasicilor din Grădina publică Ștefan cel Mare și Sfânt.
Dorin Chirtoacă a adus primele troleibuze moderne în Chișinău, a soluționat problema mirosului urât ce venea de la Stația de epurare a apelor uzate.  Lacul Valea Morilor a redevenit un centru de agrement pentru locuitorii din capitală, iar Scara cu Cascade din acest parc a fost restaurată astăzi aratând și mai bine decât altădată. La inițiativa primarului Dorin Chirtoacă a fost construită prima Stradă Pietonală. Scuarul Gării Feroviare a fost renovat în perioada când a fost instalat Trenul Durerii, monument unic în bronz, după dimensiuni, în spațiul european.
Suntem siguri că realizările primarului Dorin Chirtoacă nu se opresc aici. Chișinăul va cunoaște și în continuare o dezvoltare durabilă, de calitate. Oamenii sfințesc locul, iar orașul nostru a avut, are și va avea parte de cârmuitori care ne vor face să fim mândri că suntem parte a aceleiași națiuni.
La Mulți și Binecuvântați Ani, Chișinău! La Mulți și Fericiți Ani, Chișinăuieni!