Postări populare

marți, 11 aprilie 2017

În CMC hoțul strigă prindeți hoții

Foto: PSRM


Socialiștii anunță că vor boicota ședințele CMC dacă pe ordinea de zi nu este inclusă aprobarea bugetului capitalei.  E ca și cum hoțul ar striga hoții, sau noi, liberalii, ar trebui sa demonstrăm că preotul din sat nici nu are fată ca în cunoscutul  banc. Cei care urmăresc activitatea CMC s-au convins că anume socialiștii obstrucționează  fiecare ședință, creează haos, aduc așa-numiți protestatari care să împiedice activitatea consilierilor,  încearcă să blocheze orice proiect de decizie care urmează să soluționeze o problemă sau alta, inclusiv și proiectul privind bugetul capitalei. Anume din cauza socialiștilor circa 1300 de proiecte încă nu au fost examinate și votate de către consilieri. Sunt proiecte ce ar urma să îmbunătățească și calitatea vieții alegătorilor socialiști, dar și a tuturor locuitorilor municipiului Chișinău.
Anume din cauza comportamentului iresponsabil al echipei lui Dodon din CMC, bugetul capitalei a fost votat cu întârziere anul trecut și se pare că aceeași soartă va avea și anul acesta. Socialiștii speră că blocând votarea bugetului, profesorii, medicii și alți angajați din municipiu vor avea restanțe la salarii, lucru ce le-ar trezi nemulțumirea iar primarul Dorin Chirtoacă împreună cu echipa liberală de la Primărie ar intra în dizgrația oamenilor.
Datorită eforturilor depuse de Direcția Finanțe a Primăriei Chișinău acest lucru nu s-a întâmplat anul trecut și nici în acest an nu vor fi restanțe la salarii. Noi înțelegem dorința arzătoare a socialiștilor de a se instala în Primărie așa cum au făcut-o la Președinție. Dar nu cu orice preț. Nu cu prețul boicotării ședințelor CMC și a tuturor proiectelor ce au drept scop soluționarea unor probleme stringente ale cetățenilor, indiferent de culoarea lor politică. Sperăm tare mult că oamenii vor înțelege care este adevăratul scop și interes al socialiștilor în Primăria Chișinău și nu le vor mai acorda vot de încredere în capitală, dar nici în celelalte localități ale Republicii Moldova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu