Reunirea celor două state românești rămâne a fi unica soluție pentru izbânda noastră

sursă foto: cugetliber.wordpress.com

Două tratate internaționale au refăcut la timpul lor harta Europei, dar și soarta românilor dintre Prut și Nistru.  În ambele cazuri parte a acestor tratate a fost Imperiul Rus (Uniunea Sovietică). E vorba de tratatele de pace încheiate între Franța și Rusia la Tilsit şi Erfurt (1807, 1808) și Pactul Molotov-Ribbentrop (1939) prin care a fost împărțită Europa.

 Astfel, în cazul tratatelor de pace încheiate între Franța și Rusia la Tilsit şi Erfurt (1807, 1808) Franța acceptă ca Rusia să-şi extindă graniţele la nord din contul Finlandei, și la sud din contul Principatelor Române. Respectiv, Rusia  urma să nu se amestece în afacerile lui Napoleon în Europa.  Chiar mai mult, ruşii urmau să adere la blocada continentală împotriva Angliei şi să organizeze o campanie comună împotriva englezilor în India.

          Războiul ruso-turc din 1806-1812 se încheie prin semnarea la data de 16 (28) mai 1812 a Tratatului de pace de la Bucureşti. Conform art. 4 frontiera dintre cele două imperii devenea râul Prut, Rusia anexând partea de est a Ţării Moldovei, cuprinsă între Nistru, Prut şi Marea Neagră. Astfel are loc primul rapt al acestui teritoriu numit ulterior, în 1813, provincia Basarabia.

Principatele Moldovei şi Munteniei rămân sub suzeranitatea otomană, iar pentru Basarabia se începe calvarul care va dura mai mult de o sută de ani. Actul de anexare a părții orientale a Moldovei de către Imperiul Țarist a fost unul juridic fraudulos, deoarece încălca practica internațională, cu toate normele de drept existente la moment,  unul dintre motive fiind că Moldova nu era provincie otomană. De asemenea, tratatul de pace a fost însoțit de un act de corupere a demnitarilor turci.

          O analogie între ambele tratate este faptul că expansiunea imperiului rus și sovietic au avut aceleași ținte: Suedia (Țările Baltice, Finlanda) și Moldova orientală (Basarabia).

          Bineînțeles că Rusia a făcut tot posibilul  pentru a prezenta această cucerire drept una de eliberare a provinciei de „jugul otoman”. Acest mit al  ocupaţiei turceşti a fost utilizat de propaganda ţaristă și sovietică  pentru a legitima raptul acestui teritoriu. Din păcate, acest mit persistă și acum, în pofida faptului că pretențiile de „civilizator” ale Imperiului Rus s-au redus la rusificarea acestui teritoriu prin intermediul bisericilor și școlilor,  la colonizarea noii provincii la nord şi centru cu ucraineni, la sud cu bulgari, găgăuzi, germani, evrei, ruși, ţigani, elveţieni și albanezi.

Mult mai drastice au fost consecințele raptului din 1940 (urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop): deportările în masă, foametea organizată, sovietizarea și rusificarea.   

 „Frații ruși”, cu pretenții de eliberatori, nici de cum nu pot explica cum au reușit fiind și ei creștini ortodocși să lichideze, în perioada 1812 – 1917,  din totalul de 36 de mănăstiri – 18. Este clar că mănăstirile erau centre ale culturii românești, iar administrația țaristă a înlăturat acest „impediment” în calea rusificării populației autohtone.

           După mai bine de 200 de ani de la anexarea Basarabiei, această problemă menţine  și azi tensionate relaţiile ruso-române, ba chiar a generat o altă problemă gravă - cea transnistreană.  Din păcate, problema Basarabiei va rămâne nesoluționată atâta timp cât  Republica Moldova rămâne a fi în zona de influenţă a Federaţiei Ruse, inclusiv prin prezenţa armatei ruse în partea stângă a Nistrului. Unica soluție în salvarea noastră rămâne a fi reunirea cu Patria – Mamă România.