Când românii basarabeni vor învăța din lecțiile istoriei

Evenimentul de la 16 (28) mai 1812 a dat start unui șir de lecții de istorie predate basarabenilor, pe care însă se pare că noi nu le-am însușit. Și asta în pofida faptului că lecțiile au fost pe cât de dure, pe atât de dureroase.

Destinul teritoriilor românești au avut de suferit de pe urma tratatelor încheiate la Tilsit şi Erfurt (1807, 1808) între Franţa şi Rusia și Pactului Ribbentrop-Molotov (1939) între URSS și Germania fascistă.

Astfel, ușor poate fi identificată o analogie dintre aceste tratate, care prevedeau în părțile lor secrete - expansiunea Imperiului Rus împotriva Imperiului Otoman (Țările Române) și Suediei în primul caz, și respectiv Pactul Molotov-Ribbetrop, care prevedea în pct. 3 din Protocolul adițional secret răpirea Basarabiei.  

În ambele cazuri, putem vorbi de fapt despre consecințele unor acorduri secrete semnate de Imperiul Rus, apoi URSS cu „stăpânul” de atunci ai Europei continentale.

Astfel, Țările Române ocupate de Imperiul Rus la ordinul țarului Alexandru I la începutul Războiului din 1806, care a durat până în 1812, au devenit o monedă de schimb între interesele marilor puteri: Prusia, Rusia, Imperiul Habsburgic și Franța. În pofida faptului că multă vreme participanții la tratative n-au cedat pozițiile lor, surprinzător, dar se pare că în urma coruperii delegaților turci, la 16 (28) mai 1812, prin semnarea Tratatului de la București râul Prut, până la confluența cu Dunărea și malul stâng al Dunării până la Chilia și Marea Neagră a devenit hotarul dintre imperiul otoman și rus. Astfel, pentru teritoriul dintre Prut și Nistru începe calvarul, care a încetat temporar odată cu realizarea Marii Uniri, dar va continua, din păcate, odată cu înaintarea de către URSS a notelor ultimative din 26 și 28 iunie 1940.

De-a lungul istoriei românii au avut de suferit de pe urma actelor de trădare, corupere, manipulărilor și falsificărilor, rușii demonstrând cu prisosință că nu sunt nici pe departe un partener și vecin de încredere.

Odată cu primul rapt „frații de cruce-religie” au demonstrat că în pofida îmbrățișării a uneia și aceleiași religii, acest lucru nu poate opri lichidarea bisericilor și mânăstirilor care s-au dovedit a fi bastioane a românismului. Astfel, după istoricul Ion Nistor  „Istoria Basarabiei”  în perioada 1812-1918 în acest spațiu din 36 de mănăstiri au fost distruse jumătate dintre ele. De asemenea, are loc rusificarea masivă a populației.

Nicidecum nu putem trece cu vederea evenimentele de astăzi, iar pentru „Toma necredincioșii”, care nu cred în mâna Moscovei, reamintim că nimeni nu a anulat tendințele expansioniste ruse în Balcani, iar atât timp cât noi suntem în calea acestor tendințe, vom fi în permanență în fața vârfului de lance a expansiunii ruse spre Balcani. Să nu uităm că conflictul armat de pe Nistru și consecințele lui au fost create tocmai pentru a ne ține departe de Țara noastră – România. Din păcate, unii încă nu vor să înțeleagă că nu putem avea un viitor liber, fericit, în bunăstare, fără a ne reuni cu România.

Când vom renunța să-i venerăm pe ocupanți?

Constatăm cu tristețe faptul că o mare parte din societatea noastră încă mai trăiește cu valorile „altoite” în perioada de ocupație sovietică, fiind și astăzi dezbinată și manipulată.

Deși sute de mii de basarabeni au redobândit cetățenia romană, ultimul scrutin electoral a demonstrat că mulți dintre conaționalii noștri rămân fideli minciunilor „eliberatorilor” cum ar fi: „limba moldovenească”, „istoria Moldovei” sau frica de „jandarmul român”.

Oamenii care se respectă, care își cunosc trecutul și au demnitate sărbătoresc Ziua Europei, sărbătoare instituită încă la 9 mai, 1950. Este sărbătoarea păcii și a unității în spațiul european, fapt decis de liderii comunităților europene.

Ce ni se impune nouă să sărbătorim? Portavocea Kremlinului, actuala rușine a basarabenilor Igor Dodon, încearcă să reînvie vechea tradiție sovietică de proslăvire a ocupanților!

Mai există în istoria neamurilor un exemplu când ocupantul este venerat?

Cei care sărbătoresc 9 mai drept zi a victoriei asupra fascismului trebuie să cunoască și alte date din istorie, cel puțin două care ne-au mutilat destinul:

1.     23 august 1939 – Pactul Molotov-Ribbentrop (Pactul adițional secret);

2.     28 iunie 1940 – Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord.

De ce se tot încearcă renegarea acestor adevăruri din istoria neamului nostru? Cum să sărbătorim 9 mai în stil sovietic, în condițiile în care cele mai tragice pagini  din istoria noastră sunt legate de cei care ne-au ocupat și nici astăzi nu vor să plece? Cum să uităm deportările, foametea organizată, tăvălugul opresiunilor la care era supusă populația băștinașă?  

Nicolae Iorga spunea: „Până acum, oamenii nu au găsit un alt drum spre adevăr decât greșeala.” De câte ori trebuie să mai greșească basarabenii pentru a găsi calea spre adevăr?

Cine îl crede pe Igor Dodon?

Pentru cei cu steluță roșie, dar și pentru alții care încă mai încearcă să se ascundă după degetul cel mic atunci când vine vorba despre armata rusă de ocupație din stânga Nistrului, Curtea Constituțională a hotărât ieri că dislocarea armatei ruse în regiunea transnistreană este neconstituțională și încalcă dreptul internațional. Astfel, Curtea Constituțională a răspuns la o sesizare a Partidului Liberal din 2014.

Să vedem dacă cel care pretinde a fi președintele tuturor cetățenilor Republicii Moldova va mai îndrăzni să depună flori la monumentul cazacilor care au luptat în 1992 împotriva locuitorilor pașnici.

Curtea Constituțională precizează, între altele că, deși Federația Rusă a recunoscut independența Republicii Moldova, și-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului nostru, 11% din suprafață rămânând până în prezent sub ocupație.

Vom crede cu adevărat că Igor Dodon este președintele tuturor cetățenilor și chiar apără neutralitatea statului numai atunci când va declara și el clar și răspicat că teritoriul Republicii Moldova din stânga Nistrului este ocupat de armata rusă, iar în toți acești ani Rusia și-a consolidat prezența militară în regiunea transnistreană, fapt menționat și de Înalta Curte.

Atât timp cât președintele statului nu face asemenea afirmații, avem tot dreptul să considerăm că acesta nu ne reprezintă, ci doar apără interesele celor care ne-au ocupat și nu mai vor să plece.

Rămâne neînțeleasă simpatia unui segment de electorat pentru cineva care apără interesele altui stat. Vom fi liberi și vom putea face schimbarea în bine numai atunci când vom avea demnitate, când nu vor mai fi venerați trădătorii, când cei care slujesc interese străine nu vor avea acces la funcții de demnitate publică, iar prima persoană în stat chiar îi va reprezenta pe cei care l-au ales.