Postări populare

marți, 28 februarie 2017

La Mulți Ani, Maestre Eugen Doga!





 Pentru poporul român 1 martie reprezintă nu doar începutul primăverii și speranța reînvierii, dar și omagierea a doi piloni ai acestui neam.
Eugen Doga, o personalitate incontestabilă a neamului românesc își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Deși s-a născut în stânga Nistrului (satul Mocra), Eugen Doga a declarat mereu, fără echivoc că suntem români, iar limba pe care o vorbim este cea română. Eugen Doga este conaționalul nostru inclus în topul celor 200 de personalități ale lumii din toate timpurile, UNESCO declarând valsul „Gingașa și tandra mea fiară” una dintre cele patru capodopere ale secolului XX. La Mulți Ani, Maestre! Să ne trăiți că ne trebuiți. Românii din Republica Moldova au nevoie de repere care să ne ghideze, să ne inspire, să ne încurajeze, să ne facă mândri că suntem parte a unei națiuni puternice, cu valori și personalități.
         La 1 martie (1837) s-a născut și sfătosul bunic din Humulești. Cu poveștile și amintirile lui Ion Creangă au crescut generații întregi de românași, fericiți fiind acei care au avut posibilitatea să meargă vara la scăldat sau la cireșe. Omagiind asemenea personalități trăim momente de mândrie că suntem parte a națiunii române, un popor vrednic de a fi împreună cu frații de peste Prut, așa cum a vrut și Dumnezeu.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu