sursa foto: www.timpul.md |
Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște
părinții.
Nicolae
Iorga
Pe parcursul
istoriei noastre mult zbuciumate, țăranul basarabean a jucat un factor
important în dezvoltarea statului și în
menţinerea continuităţii etnice. De-a lungul timpului, satul moldovenesc a
educat tânăra generaţie în spiritul păstrării unei legături strânse cu Țara și
Neamul. Cum spunea poetul Lucian Blaga „Veșnicia s-a născut la sat”. Iată de ce anume țăranul basarabean a fost ales drept țintă
pentru al doilea val de deportări.
Țăranul basarabean, numit de bolșevici „dușman de clasă” și „chiabur” a fost
considerat drept o piedică în calea realizării planului de colectivizare,
stabilit de către Congresul al II al Partidului Comunist (Bolșevic) din
R.S.S.M., în februarie 1949.
Operațiunea
denumită conspirativ IUG (rom. SUD) a fost catalogată ulterior drept „cea mai
mare deportare a populației basarabene”. Pregătirea a demarat activ în
primăvara anului 1949 când la 17 martie, V. Ivanov, președintele Biroului pentru RSSM,
și N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toată
Uniunea să permită deportarea din republică a 39.091 de persoane: chiaburi, comercianți,
etc.
Ca urmare, la 6
aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului
Politic al CC al PC „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS
Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor
ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane
și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor
sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai
sus”.
Hotărârea sus-menționată prevedea deportarea pe veci a
11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate
în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile
Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia.
Operațiunea IUG
a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 2 dimineață și a durat până
la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
După deportările
din iulie 1949, impactul dorit de comuniști a depășit toate
așteptările. Ritmul de colectivizare a crescut semnificativ, cota
gospodăriilor țărănești care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la
80%. Frica de o nouă operațiune a determinat țăranii să renunțe la gospodăriile
lor.
De asemenea,
au fost deportate și cadre didactice, numite de regim „burgheze” deoarece au fost formate în România „burghezo-moşierească”.
În iulie 1949, din R.S.S. Moldovenească
au fost deportate 217 de cadre didactice.
Deportările
în masă care au intimidat mai multe pături sociale și au deportat o parte
activă din țărani și intelectuali au făcut parte din procesul de deznaţionalizare
a R.S.S.M. Regimul totalitar sovietic deporta oamenii care nu conveneau, iar celor
rămași le băgau frica în măduva oaselor, încercând să-i transforme în oameni
docili şi aserviţi puterii.
Dacă nu învățăm lecția istoriei avem
toate șansele ca socialiștii, comuniștii și alte năpârci să ne decidă soarta.
„Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.”
Nicolae
Iorga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu