Reîntregirea țării, un vis ce poate fi realizat

De-a lungul timpului, Principatele Române au avut un destin vitreg, îndeosebi Ţara Moldovei, care se afla la răscrucea civilizaţiei romane şi lumii barbare, apoi a lumii creştine şi păgâne. Astfel, deloc întâmplător, la hotarul de răsărit au fost ridicate cetăţile Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina şi Cetatea Albă. Anume moldovenii au conştientizat cel mai bine preţul adevărat al Unirii după ce au suportat consecinţele dezastruoase ale amputării teritoriale din 1812.

Drept dovadă este rezultatul votului Adunărilor Ad-hoc din 7 octombrie 1857 din Țara Moldovei și 8 octombrie 1857 în Țara Românească privind problema unirii.

7 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Moldovei

Astfel, Adunarea (Divanul) ad-hoc a Moldovei formată dintr-un număr de 85 de deputați: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane va începe şedinţele la 22 septembrie 1857, iar la 7 octombrie 1857 M. Kogălniceanu va prezenta proiectul de rezoluţie cu doleanţe naţionale în care se cerea unirea Principatelor într-un singur stat cu numele România. Adunarea ad-hoc a susţinut proiectul propus cu 81 de voturi şi numai 2 voturi au fost contra.

Ca urmare a ședinţei Adunării ad-hoc din 8 octombrie 1857, la Bucureşti, proiectul de rezoluţie prezentat de C. Creţulescu va conţine solicitări comune cu cele din Moldova, fiind votat a doua zi, la 9 octombrie 1857, în unanimitate.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Moldovei are loc la 5 ianuarie 1859. La 24 ianuarie 1859 este acceptată candidatura domnului Moldovei la tronul Ţării Româneşti (în urma unor manifestări violente ale poporului). E de menţionat că în ambele cazuri pentru Alexandru Ioan Cuza s-a votat în unanimitate.

Alexandru Ioan Cuza

Anume Adunările Ad-hoc au demonstrat întregii lumi dorinţa românilor de a obţine unitatea statală şi naţională, dar și maturitatea, și responsabilitatea atât a națiunii cât și a clasei politice care a valorificat factorii externi ce au favorizat procesul de realizare a Micii Uniri! Mica Unire a celor două principate a fost un proces istoric complex și care a început în 1848, printr-o puternică apropiere culturală și economică între Țara Moldovei și Țara Românească, rezultat a uniunii vamale realizate în timpul domniilor lui Mihail Sturdza și respectiv Gheorghe Bibescu. Punctul culminant al acestui proces a fost Mica Unire, care este „un exemplu minunat de inteligență a clasei noastre politice de atunci”, spunea Neagu Djuvara.

Mica și Marea Unire au fost înfăptuite în perioade când Imperiul Rus era în declin. Astăzi, Rusia este în conflict cu restul lumii și din punct de vedere economic este la pământ.

Recent, președintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a interesat de relația Republicii Moldova cu România și de procentul cetățenilor moldoveni care se pronunță pentru reunificarea celor două state. Este pentru prima dată când un oficial european aduce în discuție publică acest subiect.

România este astăzi membră NATO și UE, vocea căreia contează. Sperăm că următorul ei mare proiect strategic va fi reîntregirea țării.