Postări populare

vineri, 15 aprilie 2016

Geopolitica şi Referendumul

sursă: www.politics.md


Reprezentanții PPEM în Consiliul municipal Chișinău au manipulat opinia publică cu o abilitate de jongleri, plasând întotdeauna responsabilitatea distrugerii Alianței pro-europene pe Primarul general și reprezentanții PL în Consiliu. Dedesubturile acestor strategii au ieșit la suprafață recent, în cadrul ședinței CMC din 14 aprilie, când a fost lansată cererea de  organizare a unui referendum pentru demiterea primarului general, Dorin Chirtoacă.
Iniţiativa a fost lansată de cei de la PPEM şi nu de către socialişti, în speranţa că va avea mai mult succes dacă vine de la un partid de dreapta, dorindu-se  şi susţinerea alegătorilor proeuropeni.
O abordare total greşită, deoarece electoratul de dreapta în mare parte este format din intelectuali, iar ei ştiu foarte bine să analizeze cine şi ale cui interese apără.
De la începutul activităţii acestui Consiliu cei de la PPEM au mimat dorinţa de a crea o Alianţă pro-europeană, acţiuni concrete aşa şi nu s-au întreprins, şedinţele CMC fiind, practic, sabotate.
Până la denunțarea Acordului de constituire a Alianței pro-europene, dar şi după, nu s-a dorit votarea de către CMC a proiectelor de decizii ce ar soluţiona problemele importante în  municipiu, unii consilieri  folosind tribuna doar pentru  a face declarații politice.
Acțiunile consilierilor din noua alianță sunt, în realitate, un complot împotriva autorităților executive, menit să destabilizeze activitatea Primăriei și subdiviziunilor sale, acțiuni de șantaj și amenințări a funcționarilor municipali (iniţiative de destituire din funcție a șefilor de direcții, pretorilor ş.a).  Astfel, cu cât mai prost merg lucrurile în municipiu, cu atât mai bine pentru ei, motiv de a jubila şi de da toată vina pe Primarul general.
Oare nu Oazu Nantoi a fost unul dintre fondatorii Platformei DA, nişte profitori de circumstanţe  care s-au aliat cu Renato Usatîi şi Igor Dodon pentru a deturna cursul proeuropean al Republicii Moldova? 
sursă foto: www.stiri24.md
Conştientizând că nu reuşesc să destabilizeze situația la nivel de republică, au primit indicaţii să facă acest lucru măcar în capitală.
Toate discursurile consilierilor din noua Alianță din CMC se încep și se termină  cu un singur slogan: nu facem alianțe geopolitice, nu facem politică, lucrăm pentru municipiu, pentru locuitori. În realitate se dorește preluarea puterii în capitală de către forțele de stângă, care se duc periodic la Moscova după indicaţii, acestor echipe alăturându-se şi PPEM.
Prin iniţierea unui Referendum de demitere a primarului european se va mai da o bătălie geopolitică la Chișinău, chiar dacă, aparent,  procesul de declanșare a fost început de un partid pretins de dreapta, dar care, în realitate, se află mână în mână cu cei de stânga.
Minciuna însă are picioare scurte iar iniţiativa lor este un eşec din start. Locuitorii municipiului Chişinău nu-i vor susţine niciodată pe cei care vor să ne ducă într-o Uniune Vamala inventată, cei care denigrează trecutul şi îşi doresc un viitor euroasiatic.  


vineri, 8 aprilie 2016

Un prim-pas spre restabilirea echilibrului între puterea executivă și deliberativă din municipiul Chișinău

sursă foto: www.moldpres.md
Astăzi în Parlamentul Republicii Moldova a fost votat în prima lectură proiectul legii privind statutul municipiului Chișinău. Atât în cadrul dezbaterilor organizate de Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice (23.03.2016; 06.04.2016), cât și în plenul Parlamentului am urmărit cu stupoare reacțiile și standardele duble ale unor reprezentanți ai partidelor politice din Consiliul municipal Chișinău și Parlamentul Republicii Moldova. Dezbaterile s-au transformat într-un spectacol de prost gust organizat de socialiști și PPEM. Astăzi însă ne-am convins de faptul că cei de la PPEM fac alianță cu socialiștii nu doar în CMC, dar și în Parlamentul Republicii Moldova.
La 23 martie, cel care a rupt harta României Mari a venit cu acuzați că dezbaterile ar fi fost organizate pe furiș, că acestea trebuiau a fi anunțate din timp, că nu cunosc conținutul și a refuzat examinarea proiectului înaintat de Partidul Liberal. Această diaree verbală a socialiștilor și acoliților lor a durat circa două ore, timp în care se putea descărca acest proiect de pe pagina Parlamentului, plasat de zile bune acolo.
Tot socialistul Vlad Bătrâncea a intervenit în dezbaterea din 6 aprilie, cu cererea de a fi dezbătut încă un proiect pe care nimeni nu l-a văzut și nu l-a citit, proiect care exista, probabil, doar în imaginația lui. Propunerea lui Vlad Bătrâncea a fost respinsă, fiind dezbătute doar proiectele propuse de liberali și cei de la PPEM.
Rezultatul dezbaterilor a fost următorul: 4 voturi în susținerea proiectului PL și, respectiv, doar 3 voturi pentru proiectul PPEM. Cu toate acestea, la 7 aprilie, unul dintre autorii proiectului PPEM, Eugen Carpov, s-a arătat mirat că inițiativa lor nu s-a regăsit în ordinea de zi.
Deputatul Eugen Carpov n-a explicat însă din ce considerente în proiectul dumnealor capitala ar trebui divizată în 7 sectoare (sectorul Centru se împarte în 2 sectoare: Centru și Telecentru și sectorul Râșcani în două sectoare: Rășcani și Poșta Veche). În prezentarea proiectului lor nu s-a explicat de ce anume aceste sectoare ar trebui împărțite și nu Botanica, de exemplu, care este cel mai mare sector din municipiu. La fel, deputatul Eugen Carpov n-a explicat din ce resurse financiare va fi realizată acestă reformă și mai ales, de ce această propunere contravine Legii nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
Astfel, proiectul legii înaintate de PPEM contravine Legii nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, dar și Legii nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, ambele Legi organice. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative „Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi şi sunt subordonate legilor constituţionale şi organice.”
În cadrul dezbaterilor, deputatul democrat, fost consilier în Consiliul municipal Bălți, Sergei Chiseliov a menționat că primarului trebuie acordate suficiente pârghii pentru administrarea municipiului. Deputatul PLDM, Iurie Țap a amintit că în Polonia primarul numește viceprimarii. Astăzi, în ședința Parlamentului, prezentând raportul, deputata comunistă, preşedinta Comisiei administraţie publică, care a fost primar de Soroca, Elena Bodnarenco a spus că proiectul de lege propus de liberali are drept scop consolidarea şi optimizarea managementului municipiului Chişinău.
Proiectul liberal aduce în concordanță Legea privind statutul municipiului Chișinău cu Legea organică 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală. De fapt, votând în prima lectură proiectul de lege al liberalilor, deputații aduc un echilibrul între puterea executivă și deliberativă din municipiului Chișinău, acordându-i primarului suficiente pârghii pentru realizarea conducerii operative a unui municipiu cum este Chișinăul, fapt menționat de Domnul Președintele Mihai Ghimpu.
 



marți, 5 aprilie 2016

Legea privind statutul municipiului Chișinău - între așteptările cetățenilor și capacitățile reale ale Consiliului municipal și Primarului general



Acum, mai mult ca niciodată, Chișinăul, o capitală  de circa un milion de cetățeni, are nevoie de un sistem modern de administrație publica locală, un sistem funcțional și eficace. Societatea este în continuă schimbare și adaptare la noile condiții și standarde de viață. Şi atribuțiile autorităților publice din municipiu (Consiliul municipal și Primarul general) au nevoie de adaptare. Iată de ce sperăm să fie votat de majoritatea parlamentarilor proiectul legii înregistrat sub nr. 84, la 04.03.2016, cu privire la statutul municipiului Chişinău. Să fie stabilit clar care sunt atribuțiile și responsabilităţile Primarului general şi cele ale Consiliului municipal.
Starea actuală de lucruri este rezultatul lipsei unei politici administrative coerente a statutului. De asemenea, persistă o percepție eronată atât a legiuitorului cât și a alegătorului privind misiunea și atribuțiile Consiliului municipal, dar și  ale Primarului general.
De multe ori primarul general este învinuit de toate relele, deşi atribuțiile lui sunt limitate. Ne-am obişnuit că de tot ce se întâmplă în Chişinău este Chirtoacă de vină. Cine cunoaşte însă care sunt responsabilităţile Consiliului municipal? Are cineva vreun exemplu când Consiliul municipal a fost taxat pentru vreo ilegalitate sau pentru inacţiune?
Această percepție eronată e legată de faptul că alegătorul nu cunoaște, în mare parte, care sunt atribuțiile Primarului. De la independenţă, legislaţia în domeniu administrației publice locale a trecut prin mai multe schimbări. Adesea așteptările alegătorului depășesc cu mult atribuțiile pe care le are funcția de Primar general. Majoritatea locuitorilor și azi mai cred că toate problemele urbei trebuie să fie rezolvate de primarul general, neținând cont de faptul că edilul este o putere executivă cu pârghii limitate.
Reformele și antireformele din domeniul administrației publice locale din municipiu au fost întotdeauna marcate de factorul politic. Evoluţiile şi involuțiile în domeniu au o legătură directă cu raportul de forțe din Parlament la momentul adoptării proiectelor de legi în domeniul APL.
Reforma autorităților publice locale, cu regret, încă mai este percepută de clasa politică drept un proces de redistribuire a competențelor și a resurselor financiare ce ar asigura realizarea lor.
Atunci când consilierii din noua alianță, formata din socialiști, cei de la PPEM și coaliții lor, pretind că Consiliul nu este o structură politică, ei uită (sau se fac a uita) pe baza căror liste au candidat.
Astfel, unii politicieni și demnitari publici nu sunt dispuși a transfera unele atribuții Primarului general, fiindcă prin asta se păstrează starea de haos din municipiu și nu le sunt lezate propriile interese. Ei îşi dau bine seama că în cazul în care proiectul liberalilor va fi votat în Parlament, municipiul Chişinău va avea de câştigat, iar acest lucru nu le convine.
Abordarea problemei redistribuirii unor atribuții ale Consiliului municipal către Primarul general este firească, inclusiv prin prisma Legii privind administrația publică locală, lege organică, față de Legea privind statutul municipiului Chișinău, care este o lege ordinară, adică legea organica prevalează, este superioară legii ordinare. Astfel, era necesar ca vechea Lege privind statutul municipiului Chişinău din 1995 să fie adusă în concordanță cu legea organică din anul 2006, lucru care așa și nu s-a întâmplat.
Executivul a prezentat de șase ori propuneri privind redresarea situației de la parcul de autobuze. Consiliul municipal a refuzat să voteze.  Consiliul refuză să voteze statele de personal ale Primăriei, este o chestiune tehnică, fără de care municipalitatea nu poate activa. Primarul a fost nevoit să emită o dispoziție privind aprobarea statelor de personal. Așa cum prevede Legea, parcul Valea Morilor a fost transferat la balanța Direcției Construcții Capitale a Primăriei pentru perioada efectuării lucrărilor de construcție și amenajare. Acum, Consiliul municipal refuză să voteze pentru a trece înapoi parcul Valea Morilor la balanța ÎM Asociația de gospodărire a spațiilor verzi. Sunt doar câteva exemple care demonstrează de ce este atât de necesară adoptarea unei noi Legi privind statutul municipiului Chișinău. 
Este firesc  ca viceprimarii  să fie propuși de edil, deoarece ei sunt în subordinea primarului şi pot fi înlocuitorii de drept ai acestuia, care le poate delega atribuţiile sale. Este firesc ca pretorii și vicepretorii să fie numiţi de primar, numai aşa va fi posibil ca puterea executivă să-şi exercite pe deplin atribuţiile, colaborând, să poată rezolva problemele cetăţenilor.
Aprobarea unui nou Statut al municipiului Chișinău va înlătura suprapunerile dintre responsabilitățile atribuite primarului general și Consiliului municipal Chișinău. Va fi clar cine şi de ce este responsabil, cine şi de ce trebuie să poarte răspundere.

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Cei din actuala alianță a CMC uită că menirea lor este de a lua decizii legale și de a soluționa problemele cetățenilor

sursă foto: www.privesc.eu


Ultima ședință a Consiliului municipal Chișinău din 31 martie a demonstrat a câta oară că  grijile noii alianțe pentru municipiu și locuitorii săi au rămas doar la nivelul declarațiilor politice. În zadar socialiștii consideră că show-urile politice le vor aduce un plus de imagine, acestea i-au obosit cu siguranță pe toți. Locuitorii municipiului Chișinău așteaptă de la consilierii municipali să fie votat Bugetul pentru anul 2016, să fie votate proiecte de decizii care le vor îmbunătăți condițiile de trai, iar noua alianță a demonstrat că nu este în stare să facă nimic util.
         Din păcate, din lipsă de competență, consilierii din noua alianță încearcă să transfere toată responsabilitatea pe umerii Primarului general și a funcționarilor publici municipali. Un exemplu este insinuarea faptului că  Alexandra Moţpan ar fi obstrucţionat şi stopat activitatea Consiliului „prin refuzul neîntemeiat şi abuziv de a semna deciziile adoptate de către CMC şi refuzul nejustificat de a transmite deciziile Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat”. Cum ar putea să semneze dna Moțpan niște decizii dubioase și ilegale? Socialiștii ci de la PPEM judecă după principiul toți cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră, iar dacă Alexandra Moțpan nu le face jocul murdar, este învinuită că ar fi omul primarului.
         Vampirismul politic al socialiștilor și comuniștilor la un moment dat îi va pune sub lovitură și pe colegii lor de la  PPEM. Mai devreme sau mai târziu, Oazu Nantoi, dar și ceilalți colegi de-ai lui vor înțelege că interesele înguste ale socialiștilor și comuniștilor nu coincid deloc cu cele ale cetățenilor. Partidele de stânga prezente în Consiliul municipal nu țin seamă de nici un considerent moral atunci când scopul lor stabilit încă de la fondare este de a denigra tot ce-i românesc în Chișinău, pe primar și întregul Partid Liberal. 
         Solicitarea dlui Ghenadie Dumanschi de a pune capăt PR-ului politic și de a reveni la ordinea de zi a provocat o adevărată diaree verbală din partea președintelui ședinței, vădit deranjat de faptul că este învinuit de tărăgănarea acesteia. O comunicare agresivă este abordată față de toți colegii din CMC, funcționarii publici, cetățeni și agenți economici care nu le susțin apucăturile de acaparare a puterii în Primărie.
          (Ne)Rezultatele tuturor acestor ședințe ale noii alianțe din CMC  demonstrează că acești consilieri au grijă să-și însușească cât mai multe atribuții posibile, să pună cât mai multe piedici în activitatea Primăriei. Cei din actuala alianță uită că menirea Consiliului este de a lua decizii legale în problemele de interes local, nu răfuiala cu oponenții politici și rezolvarea propriilor interese.